RAOUL ŞORBAN

Dacă aş scrie o carte cu subiectul „Am avut norocul să-i cunosc…” – şi într-adevăr am avut norocul să cunosc mulţi oameni extraordinari, numeroase personalităţi remarcabile -, ei bine, dacă ar fi să fie… aş deschide această carte, obligatoriu, cu un eseu despre profesorul Raoul Şorban.

Acum treizeci de ani, în Rusia…

Întâmplarea a avut loc cu exact trei decenii în urmă. Trecuse un an de când absolvisem facultatea, la Chişinău, şi de un an lucram, mai mult la Moscova, ca ghid şi translator la Biroul de turism pentru tineret „Sputnik” (omologul BTT-ului din România). Era un sfârşit de vară, deosebit de frumos, devenit şi de neuitat: atunci am avut şansa unică de a fi, în Rusia, ghid şi interpret pentru un grup de studenţi şi profesori de la Institutul de Arte „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti. Aveau o excursie pe traseul Moscova –

Zagorsk – Leningrad (Petersburg) – Moscova.

Nu era un grup turistic tocmai obişnuit, măcar şi pentru că programul lui prevedea vizitarea unor obiective (muzee de artă, expoziţii itinerante, palate ale ţarilor ruşi etc.) pe unde nu ajungeau chiar toţi turiştii străini. De exemplu, un Muzeu de artă „populară” (de fapt, de artă bisericească, sau cu conţinut religios) – la Zagorsk, oraş la vreo sută de kilometri de Moscova, numit acum Serghiev Posad, celebru pentru că este, de-a lungul a patru secole, reşedinţa patriarhilor ruşi. Excursia includea şi o vizită la Muzeul de arte frumoase „Puşkin” din Moscova, cu o excepţională colecţie de picturi ale impresioniştilor şi ale postimpresioniştilor francezi, ale expresioniştilor germani şi scandinavi etc. La fel, şi la Muzeul Rus din Leningrad, în care erau expuse sute de creaţii ale avangardiştilor ruşi, infinit mai multe decât în Galeriile Tretiakov din Moscova, vizitate cam de toţi turiştii. Grupul de la „Grigorescu” era format din 32 de persoane, preponderent studenţi, dar şi câţiva doctoranzi şi doi profesori. Dintre acei studenţi am putut urmări evoluţia profesională a lui Cristian Velescu – critic şi istoric de artă, pictor, poet, prozator, muzician. Apoi, pe cea a Magdei Cârneci – îl cunoşteam, nominal, pe tatăl ei, ca poet şi traducător din Charles Baudelaire, şi nu m-a mirat defel că Magda a ajuns şi ea nu numai critic de artă dar şi o poetă de seamă (dacă nu mă înşel, semnează /şi/ cu numele Magdalena Ghica). Mai era fiica prof. Paul Constantin, am reţinut că avea o specializare rarisimă pe atunci, în lumea comunistă – design vestimentar, din câte ştiu, şi-a continuat studiile postuniversitare la Paris. Mai era un doctorand care, plecând din ţară, fugind de comunism, a făcut o frumoasă carieră didactică şi de cercetare în lumea egoistă a capitalului – mai întâi în Italia, apoi în Germania. Responsabil de acest grup, de excursia studenţilor de la „N. Grigorescu” era prof. dr. Raoul Şorban, secundat de prof. dr. Paul Constantin. Ambii extrem de simpatici, însă prof. Raoul Şorban mi s-a părut din start >>> citeşte mai departe aici >>>