„PATRIARHUL ARDELEAN” – DOCUMENTE DESPRE RAOUL ŞORBAN

Iunie 29, 2007 at 9:21 am (DESPRE OPERA SI AUTOR)

“PATRIARHUL ISTORIOGRAFIEI ROMÂNEŞTI” – ÎNTR-O CULEGERE DE EVOCĂRI ŞI ANALIZE

Apare in curand la ed. Carpathia Press din Bucuresti “CARTEA DESPRE RAOUL SORBAN”, o culegere colectiva de evocari,analize si evaluari istoriografice despre personalitatea acestui ”patriarh al istoriografiei romanesti” (recent disparut dintre noi la varsta de 94 de ani), prea putin cunoscut intr-o cultura dominata de eseisti superficiali cum este cultura romana de azi. Publicam aici cateva ganduri despre aceasta carte, scrise de Corneliu Florea, politolog si jurnalist roman din Canada: “As fi foarte bucuros ca acest proiect sa se finalizeze, sa ajunga in librarii si biblioteci ca romanii sa afle, sa stie, sa mediteze si sa actioneze in apararea natiunii careia ii apartin. E nevoie !”

Iata si cateva ganduri despre Raoul Sorban,cuprinse in acest volum, si semnate de prof. univ. dr. Dan Brudascu: “L-am pretuit si admirat sincer pe Raoul Sorban pentru deschiderea si modul neprefacut in care si-a tratat intotdeauna interlocutorii. Avea o lumina interioara pe care ti-o transmitea si tie si facea din fiecare dialog un ceremonial al deschiderii sufletului spre cei aproape. Faptele lui Raoul Sorban il situeaza, cu certitudine, in Pantheonul valorilor veacului ce-a trecut. Detractorii lui fie nu i le cunosc, fie nu sunt capabili sa le inteleaga semnificatiile. Pentru ca Raoul Sorban a fost european si universal chiar si atunci cand unii din cei care azi il injura se dadeau de ceasul mortii sa-si castige merite in construirea socialismului multilateral dezvoltat.“

Volumul va cuprinde numeroase alte semnaturi importante,ale unor autori din Romania, Spania, Canada, Suedia, Germania, SUA, Danemarca, Australia etc.O adevarata “carte de invatatura”.>>>>>>

Legătură permanentă Lasă un comentariu

RAOUL ŞORBAN PRIN CÂTEVA REPERE CRONOLOGICE

Iunie 29, 2007 at 9:19 am (DESPRE OPERA SI AUTOR)

1912 -Se naşte, la Dej, ca fiu al ilustrului compozitor Guilelm Şorban (Arad/1876, Dej/1923), o personalitate prestigioasa a epocii, autor al romantelor „Mai am un singur dor” (Eminescu), „Pe lângă plopii fără soţ” (Eminescu), „Numai una” (,,Pe umeri pletele-i curg râu” –George Coşbuc) ş.a.Descinde dintr-o veche familie nobiliara româneasca din Ardeal, atestata inca din 1266, printr-o diploma a regelui Bela al IV-lea. Mama provine dintr-o familie alsaciana si aduce cu ea zestrea genetica germana si franceza.Tatal moare tanar,la 47 de ani,se pare ca otravit de un adversar politic.

1923-1927 Studii gimnaziale si liceale la Blaj si Cluj, cu precadere in domeniul muzical, unde are ca profesori pe Heinz Heltmann, Celestin Cherebeţiu; Jean Bobescu şi Paula Kouba-Stranszky;

1930 Debuteaza in jurnalistica (ziarul „Patria”) 1930 Studiaza pictura si muzica in Italia, Germania si Austria; la Milano-urmeaza Conservatorul „Giuseppe Verdi” (1930-1934); in aceeasi perioada,cunoaste si urmeaza ca elev pe pictorul expresionist Oskar Kokoschka. Incepe sa se afirme in pictură cu expozitii la Baia Mare şi Cluj (1935) urmate de alte „personale” la Botoşani (1936), Bucureşti, Baia Mare (1938), Cluj (1939, 1942, 1943), si de participari la expoziţii colective: Cluj (1942, 1943), Bucureşti (1939, 1956).

Intre 1935-1939, studiaza Dreptul, la Cluj, iar in 1938 devine director al Cabinetului Rezidentului Regal al Ţinutului Someş, prof. dr. Coriolan Tătaru si Preparator la Catedra de Istoria Artei a Universităţii din Cluj;

1939 Lucreaza, pana in 1944, în Ministerul Afacerilor Străine la Departamentul de Presa, dar in 1940, dupa un incident cu Politia Legionara din Bucuresti (este arestat), se intoarce la Cluj. Dupa ocuparea Ardealului de Nord, devine una din figurile importante ale intelectualitatii ardelene rezistente (fiind si secretar de redacţie la „Tribuna Ardealului” si, din 1943,>>> citeşte mai departe aici >>>

Legătură permanentă Lasă un comentariu

„ÎNTÂLNIRE” TÂRZIE CU RAOUL ŞORBAN

Iunie 29, 2007 at 9:19 am (DESPRE OPERA SI AUTOR)

 

1. Preliminarii. L-am cunoscut, din păcate pentru mine, relativ puţin pe Raoul Şorban. Cred că de câteva ori am citit în aceeaşi sală de lectuă (Sala Profesorilor) a Bibliotecii Centrale Universitare „Lucian Blaga ” din Cluj-Napoca. De asemenea, am participat la o festivitate organizată de Primăria Municipiului Cluj-Napoca, în onoarea sa, cu ocazia împlinirii vârstei de 90 de ani.

În ciuda venerabilei vste de 94 de ani, Raoul Şorban era un intelectual deosebit de activ. Brusc, am aflat ştirea încetării sale din viaţă. Ştiam că a fost o mare, complexă şi controversată personalitate şi tocmai de aceea, în semn de omagiu, m-am hotărât să citesc volumul lui Contantin Mustaţă, Dialoguri cu Raoul Şorban (Editura Anotimp, [Oradea], 2002). O carte care începe cu un Avertisment, din care citez partea de început: „Raoul Şorban? O legendă contemporană cu noi! Un bărbat de 90 de ani, cu studii la Blaj, Cluj, Milano, Viena şi Graz. Vorbeşte fluent cinci limbi. A fost violonist într-o formatie celebră a Italiei, a pictat, a fost secretarul Rezidenţei Regale a Ţinutului Someş, a întemeiat, în timpul Diktatului de la Viena, singura editură românească din Transilvania de Nord, a fost profesor universitar la Cluj, Bucureşti şi Madrid; a reorganizat, în 1848, învăţământul artistic universitar din Cluj, fiind primul rector al Institutului de Arte. A elaborat 20 de cărţi de critică de artă şi a dat girul la 60 de titluri de doctor… / L-au arestat legionarii, apoi, în două rânduri, ungurii, iar a patra oară comuniştii. O vreme, a fost zugrav. Nicolae Moraru, culturnic al vremii, l-a acuzat în Scânteia că este decadent, cosmopolit şi agent englez, iar Andrei Pleşu că este>>> continuarea aici >>>

Legătură permanentă Lasă un comentariu

„UN DEŢINUT PÂNĂ LA MOARTE”- O EVOCARE DE CORNELIU FLOREA (CANADA)

Iunie 29, 2007 at 9:17 am (DESPRE OPERA SI AUTOR)

“Cele ce s-au intimplat nu sunt
cele ce trebuiau sa se intimple.”
RAOUL SORBAN 1912 – 2006
UN DETINUT PINA LA MOARTE .

Sansa de a trai peste noua decenii nu este data multora. A trai peste noua decenii sanatos, pastrind intelectualitatea si discernamintul ratiunii intact, pina la sfirsit este dat si mai putin. Si din cei putini, doar citiva dintre romanii care au strabatut secolul XX, atit de framintat istoric, au avut o viata personala si sociala tumultoasa precum Raoul Sorban, care a fost de partea concordiei interetnice, dar a luptat pentru drepturile romanilor ardelenii in timpul ocupatiei horthyiste. Pentru inteligenta si cultura sa superioara din care au izvorit nobile idei artistice, umanitare, de dreptate si aparare nationala a fost detinut, un detinut perpetuu pentru ca si-n vreme ce era liber ideile sale au fost condamnate si detinute de cei de la putere. Incarcerarea gindirii inaintate, a ideilor de creiatie si libertate, a demnitatii personale si armoniei sociale este tot o detentie, de multe ori mai greu de indurat. Si din acest acest punct de vedere Raoul Sorban se situiaza printre cei putini si proiminenti. Nu a acceptat detentia spiritului si nici marea tragedie a romanilor ardeleni sub ocupatia ungureasca; s-a opus atunci iar prin scrisele sale a dezvaluit adevarul pentru generatiile viitoare. Chiar daca conjuctura politica si>>> citeşte mai departe aici >>>

Legătură permanentă Lasă un comentariu

DAN BRUDAŞCU: „UNUL DIN ULTIMII CĂRTURARI AI ARDEALULUI”

Iunie 29, 2007 at 9:17 am (DESPRE OPERA SI AUTOR)

Mă onorează invitaţia de a vorbi despre Raoul Şerban. De cunoscut în mod direct, l-am cunoscut abia pe la mijlocul deceniului trecut. Îmi era, însă, foarte cunoscut din scris, ca şi din frecventele discuţii purtate cu diverşi intelectuali ai Clujului şi Transilvaniei despre marile personalităţi contemporane. În scurta perioadă cât am coordonat Departamentul Mass Media, Relaţii Internaţionale, ca şi cel de Cultură, Culte, Învăţământ din cadrul municipalităţii clujene, l-am întâlnit de nenumărate ori la manifestările iniţiate, organizate sau desfăşurate cu participarea acestei instituţiii. La multe dintre acestea a fost prezent şi acest om excepţional. Relaţiile dintre noi s-au înfiripat pe nesimţite. Am avut, fără să ştiu când s-a întîmplat aceasta, impresia că ne cunoaştem de când lumea. Am asistat la numeroasele sale intervenţii, în cadrul întâlnirilor din Sala de sticlă, mai ales, la adevărate recitaluri de elocinţă şi erudiţie. Raoul Şorban, în pofida vârstei sale venerabile, dispunea de o memorie uluitoare, care îi permitea să citeze, cu exactitate şi deplină fidelitate, date, fapte, opinii ale altori istorici sau specialişti, adesea pagini întregi. A fost, după părerea mea, un extraordinar de profund cunoscător al istoriei secolului al XX-lea, dar în primul rând al trecutului de jertfe şi suferinţe ale românilor. Nu cred că, la ora actuală, mai există cineva care să stăpânească atât de perfect cunoştinţe, până la cel mai mare detaliu, privind raporturile româno-maghiare. A fost un bun cunoscător al limbii maghiare, limba pe care, de altfel, a folosit-o adesea şi în familie, dar fiind că ultima sa soţie a fost unguroaică. Unii ar putea crede că Raoul Şorban, datorită încrâncenării cu care a luptat pentru cunoaşterea adevărului, ar fi fost şovin, naţionalist, extremist etc. Nimic mai fals. El nu a făcut ce a făcut pentru că ar fi urât pe unguri. Dimpotrivă, faptul că le vorbea acestora limba, că le cunoştea cultura şi istoria este o dovadă indubitabilă a sentimentelor nutrite faţă de unguri. Raoul Şorban a fost un om al iubirii, nu unul al urii sau duşmăniei. El s-a>>> continuarea aici >>>

Legătură permanentă Lasă un comentariu

MIRCEA POPA: „ÎN APĂRAREA MEMORIEI LUI RAOUL ŞORBAN”

Iunie 29, 2007 at 9:15 am (DESPRE OPERA SI AUTOR)

Am în faţă două articole pline de invective şi calomnii la adresa unui mare om de cultură, patriot şi apărător al drepturilor minorităţilor, Raoul Şorban, care este atacat şi calomniat în mod laş şi dezonorant, imediat după moartea sa. Unul dintre articole este subintitulat chiar „În loc de necrolog” şi aparţine lui Michael Shafir, despre care aflu, potrivit notei de subsol, că este profesor universitar la Facultatea de Studii Europene, Universitatea „Babeş-Bolyai”, articol apărut în revista „22″, nr. 857 din 1/7 august 2006. Celălalt, semnat de Bogdan Tibor, a apărut sub titlul „Barca lui Svindler”, în cotidianul maghiar „Uj Magyar Szň”, iar defăimarea omului de cultură Raoul Şorban se face într-un stil lamentabil, de procuror inchizitorial, într-un moment în care trupul celui defunct nu se răcise încă şi, prin urmare, nu putea să răspundă, cum i-ar fi plăcut s-o facă, calomniatorilor săi. Acesta e declarat nici mai mult nici mai puţin „impostor”, „turnător la Securitate”, ins fără calificare universitară temeinică, şovin şi naţionalist. Să le luăm pe rînd. Cel dintîi uzurpator de valori, Michael Shafir, pune în circulaţie o adevărată legendă inventată de el (susţinută, poate, de peste Ocean, din cercurile revizioniste şi extremiste maghiare, de un transfug, pe nume Randolph Branham, cu care Raoul Şorban a avut mai multe dispute, tranşate vizibil în favoarea sa), precum că Raoul Şorban şi-ar fi inventat singur meritele de salvator de evrei şi că titlul de „Drept între Popoare” nu l-ar fi meritat. A citit dl Shafir depoziţiile creatorului Institutului de Iudaistică din Cluj, Moshe Carmilly-Weinberger, şi ale altor martori oculari, care s-au bucurat de aceste servicii? A citit dl. Shafir referatul conaţionalilor săi de la Ierusalim prin care este recomandat Raoul Şorban pentru această demnitate? Crede dînsul că, într-o ţară a luptei pentru adevăr şi pentru reaşezarea exactă a victimelor Holocaustului în raport cu realitatea faptică, oamenii puşi să discearnă adevărul de fanfaronadă şi minciună s-ar fi putut înşela, aşa cum se înşeală în chip otrăvit dl. Shafir acum? Alt act de acuză şi calomniere a lui Raoul Şorban priveşte colaborarea sa cu naziştii, lucru incredibil ieşit din gura ambilor calomniatori. Raoul Şorban a avut întotdeauna o poziţie democratică, uşor de urmărit în presa timpului, iar faptul că pentru scurtă vreme a avut funcţia de secretar al rezidentului regal la Cluj, este totuşi altceva şi nu-i îndreptăţeşte pe cei doi să-l acuze fără probe. Tot fără probe este acuzat că>>> citeşte mai departe aici >>>

Legătură permanentă Lasă un comentariu

ADRIAN PĂUNESCU: „OBLIGAŢIA DE-A MĂRTURISI”

Iunie 29, 2007 at 9:15 am (DESPRE OPERA SI AUTOR)

Mi se accentuează în conştiinţă convingerea că Raoul Şorban a fost lăsat în viaţă, până la această vârstă, ca să mărturisească. Astfel, cu el, Învierea s-a petrecut fără a i se pretinde să şi moară, într-un mod exemplar, dându-i-se moartea în doze mici, în vremea tuturor dictaturilor. Da, aceasta e senzaţia mea în legătură cu profesorul Şorban. Istoria îl scrie pe autor, nu autorul scrie istoria. Necercetat de vanităţi literaloide, acest adevăr om al Renaşterii face literatură în marginea evenimentului şi memorialistică de întâmpinare. Stranie specie: literatură lângă eveniment şi memorialistică de întâmpinare. Nu ştiu cum vor fi arătând cărţile extraordinare ale lui Raoul Şorban în nişte vremuri normale, în care singurele evenimente semnificative ar fi cele botanice, zoologice şi biologice. Ştiu, însă, că, în perioada istorică în care Dumnezeu mi-a dat norocul să fim contemporani, Raoul Şorban a reuşit să fie mereu actual şi mereu locuitor al viitorului, mărturisind trecutul. Poate l-a ajutat şi felul în care s-au repetat epocile. Semnificativă trebuie să-i fi părut, de asemenea, amestecătura de epoci de care s-a ciocnit, în mai toate clipele vieţii ale. Ca şi boier Bălcescu, boier Şorban s-a aşezat la stânga. Aşa l-au găsit furtunile: pe partea inimii. Memoria, însă, nu i-a fost selectivă, ci totală. Raoul Şorban s-a ţinut minte pe sine şi de aceea trece atât de liniştit prin această ultimă epocă cu care se putea întâlni. L-am întrebat cum a trăit, ce a mâncat, ce a băut, ce a ales, ce a cules, de a ajuns la această vârstă care ni-l face aproape egal cu strămoşii. Mi-a răspuns, surâzând cu blândeţe, că>>> continuarea aici >>>

Legătură permanentă Lasă un comentariu

VLAD POHILĂ: „AM AVUT NOROCUL SĂ-L CUNOSC….”

Iunie 29, 2007 at 9:15 am (DESPRE OPERA SI AUTOR)

 

Dacă aş scrie o carte cu subiectul „Am avut norocul să-i cunosc…” – şi într-adevăr am avut norocul să cunosc mulţi oameni extraordinari, numeroase personalităţi remarcabile -, ei bine, dacă ar fi să fie… aş deschide această carte, obligatoriu, cu un eseu despre profesorul Raoul Şorban.

Acum treizeci de ani, în Rusia…

Întâmplarea a avut loc cu exact trei decenii în urmă. Trecuse un an de când absolvisem facultatea, la Chişinău, şi de un an lucram, mai mult la Moscova, ca ghid şi translator la Biroul de turism pentru tineret „Sputnik” (omologul BTT-ului din România). Era un sfârşit de vară, deosebit de frumos, devenit şi de neuitat: atunci am avut şansa unică de a fi, în Rusia, ghid şi interpret pentru un grup de studenţi şi profesori de la Institutul de Arte „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti. Aveau o excursie pe traseul Moscova –

ZagorskLeningrad (Petersburg) – Moscova.

Nu era un grup turistic tocmai obişnuit, măcar şi pentru că programul lui prevedea vizitarea unor obiective (muzee de artă, expoziţii itinerante, palate ale ţarilor ruşi etc.) pe unde nu ajungeau chiar toţi turiştii străini. De exemplu, un Muzeu de artă „populară” (de fapt, de artă bisericească, sau cu conţinut religios) – la Zagorsk, oraş la vreo sută de kilometri de Moscova, numit acum Serghiev Posad, celebru pentru că este, de-a lungul a patru secole, reşedinţa patriarhilor ruşi. Excursia includea şi o vizită la Muzeul de arte frumoase „Puşkin” din Moscova, cu o excepţională colecţie de picturi ale impresioniştilor şi ale postimpresioniştilor francezi, ale expresioniştilor germani şi scandinavi etc. La fel, şi la Muzeul Rus din Leningrad, în care erau expuse sute de creaţii ale avangardiştilor ruşi, infinit mai multe decât în Galeriile Tretiakov din Moscova, vizitate cam de toţi turiştii. Grupul de la „Grigorescu” era format din 32 de persoane, preponderent studenţi, dar şi câţiva doctoranzi şi doi profesori. Dintre acei studenţi am putut urmări evoluţia profesională a lui Cristian Velescu – critic şi istoric de artă, pictor, poet, prozator, muzician. Apoi, pe cea a Magdei Cârneci – îl cunoşteam, nominal, pe tatăl ei, ca poet şi traducător din Charles Baudelaire, şi nu m-a mirat defel că Magda a ajuns şi ea nu numai critic de artă dar şi o poetă de seamă (dacă nu mă înşel, semnează /şi/ cu numele Magdalena Ghica). Mai era fiica prof. Paul Constantin, am reţinut că avea o specializare rarisimă pe atunci, în lumea comunistă – design vestimentar, din câte ştiu, şi-a continuat studiile postuniversitare la Paris. Mai era un doctorand care, plecând din ţară, fugind de comunism, a făcut o frumoasă carieră didactică şi de cercetare în lumea egoistă a capitalului – mai întâi în Italia, apoi în Germania. Responsabil de acest grup, de excursia studenţilor de la „N. Grigorescu” era prof. dr. Raoul Şorban, secundat de prof. dr. Paul Constantin. Ambii extrem de simpatici, însă prof. Raoul Şorban mi s-a părut din start >>> citeşte mai departe aici >>>

Legătură permanentă Lasă un comentariu