Raoul Şorban prin câteva repere cronologice

1912 -Se naşte, la Dej, ca fiu al ilustrului compozitor Guilelm Şorban (Arad/1876, Dej/1923), o personalitate prestigioasa a epocii, autor al romantelor „Mai am un singur dor” (Eminescu), „Pe lângă plopii fără soţ” (Eminescu), „Numai una” (,,Pe umeri pletele-i curg râu” –George Coşbuc) ş.a.Descinde dintr-o veche familie nobiliara româneasca din Ardeal, atestata inca din 1266, printr-o diploma a regelui Bela al IV-lea. Mama provine dintr-o familie alsaciana si aduce cu ea zestrea genetica germana si franceza.Tatal moare tanar,la 47 de ani,se pare ca otravit de un adversar politic.

1923-1927 Studii gimnaziale si liceale la Blaj si Cluj, cu precadere in domeniul muzical, unde are ca profesori pe Heinz Heltmann, Celestin Cherebeţiu; Jean Bobescu şi Paula Kouba-Stranszky;

1930 Debuteaza in jurnalistica (ziarul „Patria”) 1930 Studiaza pictura si muzica in Italia, Germania si Austria; la Milano-urmeaza Conservatorul „Giuseppe Verdi” (1930-1934); in aceeasi perioada,cunoaste si urmeaza ca elev pe pictorul expresionist Oskar Kokoschka. Incepe sa se afirme in pictură cu expozitii la Baia Mare şi Cluj (1935) urmate de alte „personale” la Botoşani (1936), Bucureşti, Baia Mare (1938), Cluj (1939, 1942, 1943), si de participari la expoziţii colective: Cluj (1942, 1943), Bucureşti (1939, 1956).

Intre 1935-1939, studiaza Dreptul, la Cluj, iar in 1938 devine director al Cabinetului Rezidentului Regal al Ţinutului Someş, prof. dr. Coriolan Tătaru si Preparator la Catedra de Istoria Artei a Universităţii din Cluj;

1939 Lucreaza, pana in 1944, în Ministerul Afacerilor Străine la Departamentul de Presa, dar in 1940, dupa un incident cu Politia Legionara din Bucuresti (este arestat), se intoarce la Cluj. Dupa ocuparea Ardealului de Nord, devine una din figurile importante ale intelectualitatii ardelene rezistente (fiind si secretar de redacţie la „Tribuna Ardealului” si, din 1943, fondator al ERAN( Editura Româneasca din Ardealul de Nord )

1942 Arestat de autoritatile ungare (martie–noiembrie); apoi, din 1944, se afla intre organizatorii acţiunii de salvare a evreilor din Transilvania de Nord, operatiune la care participă, pana la reintoarcerea in Romania, la 1 Mai 1944. Cariera universitara stralucita, in domeniul istoriei artei, cu un doctorat în aceasta disciplina, arheologie si estetica, sub indrumarea eminentului savant Zoltán Felvinczi Takáts;

Din 1945 lucreaza la Preşedinţia Consiliului de Miniştri (in Departamentul de presa). La jumatatea lunii martie, este arestat de autoritatile ungare la Cluj, desi reprezenta Romania, in calitate de comisar guvernamental, la festivitatile de reunire a Transilvaniei de Nord l România. Peste câteva zile este arestat de autorităţile ungare din Cluj.

1946-1948 Conduce Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică din Cluj, unde este si profesor, iar in 1947 inaugureaza Salonul de Artă Plastică al Transilvaniei, fondat impreuna cu acad. V. Vătăşianu şi prof. Gyula László

1948-1949 Conduce,ca rector, Institutul de Arte din Cluj, pe care il fondeaza si unde lucreaza ca profesor universitar. 1949 Este exclus din invatamant si din viata sociala, datorita situatiei politice din tara, si devine zugrav la o cooperativa, inainte de a fi arestat, in 1952 (jurnalistul C. Mustata constata ca „în cele patru arestări – 1940, 1942, 1945, 1952 – a totalizat şase ani de lipsire de libertate, fără a fi judecat şi condamnat”)

1956 Redactor pentru cartile de arta – Editura de Stat pentru Literatură şi Artă.

1963 Datorita Ministrului Ilie Murgulescu, este re-integrat in invatamantul universitar; profeseaza doi ani la Universitatea Bucuresti iar din 1965 este profesor, secretar ştiinţific şi şef de catedră la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti pana in 1978; 1969 Sustine conferinte despre arta romaneasca la Budapesta, Paris, Haifa, München 1968-2006-conduce doctorate in Istoria Artei, la Universitatea Bucuresti

1986 „O viaţă de artist, între München şi Maramureş”-o scriere memorialistica importanta; In acelasi an, apar primele articole din ciclul „Retelele Omeniei”, initiate de Adrian Riza si M. Ungheanu, tratand participarea lui Raoul Sorban la salvarea evreilor din Transilvania de Nord.

La 7 aprilie 1987, Institutul Comemorativ al Martirilor şi Eroilor Holocaustului „Yad Vashem” (Ierusalim), ii atribuie titlul de „Drept între popoare”, primit de „neevreii” care au salvat evrei de la moarte; La 5 decembrie 1990 primeste titlul de Cetăţean de Onoare al Statului Israel.

Incepand din 1990, bibliografia lui cunoaste o noua categorie de lucrari, dintr-o specie proprie, amestec de memorialistica si reconstituire documentara, „istorie secreta” sau „eretica”, analiza de doctrina politica. Astfel, lucrari cum ar fi „Fantasma imperiului maghiar şi Casa Europei” (1990) „Chestiunea maghiară”(2001), o carte „arestata” (post-fata de Adrian Riza si „facuta disparuta”) sau „Invazia de stafii” (2004, cu o prefata de Adrian Paunescu) devin episoade ale unei opere de „reconquista a viziunii istoriografice documentate” si deopotriva ocazie pentru marginalizarea si mai pronuntata a carturarului ardelean. Retras la Stoiana, ca stramosii lui, nobili transilvaneni liberi, Raoul Sorban isi continua opera stralucita, pretuita de multi si detestata de „monopolistii de opinie” de la noi si de aiurea, pana la petrecerea lui din viata, in iulie 2006, cand „patriarhul istoriografiei romanesti” intra, la randul lui, in istorie. In septembrie 2005, primeste, la Bucuresti, „marele Premiu al Patrimoniului Romanesc”, acordat de ARP, la a doua editie, urmand, astfel, pe marele Mitropolit Antonie Plamadeala.

Opera de carturar cuprinde un numar impresionant de „monografii de autor”,ce vor trebui re-descoperite si recitite,precum: G.A. Beltraffio (Milano 1935); Pictorul Mihai Şorban (Cluj, 1943); Tonitza – Scrieri despre artă (cu o prefaţă de Tudor Arghezi, Bucureşti, 1962);C. Baraschi (Ed. Meridiane, 1965); Th. Pallady; Aurel Ciupe; Nicolae Tonitza; Aurel Popp (1968); Börmches (1974); Vida (1982); Ter Borch (1985); ; Szervátiusz, Aurel Popp (Ed. Corvina, Budapesta), colaborari la o sinteza esentiala: „Istoria învăţământului artistic din România (Bucureşti, 1964), nenumarate prefete si „studii introductive”, care, la randul lor, merita editii de restituire si o publicistica fenomenal de intinsa,care constituie acum obiectul de studiu al unui grup de cercetatori din Cluj-Napoca, indrumat de admirabilul studios Ilie Rad. Opera, dar si „personalitatea”constituie o tema de studiu pentru viitor, rezemata pe carti ce i s-au dedicat (cum ar fi „Convorbiri cu Raoul Sorban”, de C. Mustata) si pe numeroasele scrieri memorialistice, risipite in presa si in cele mai diferite volume colective (ca exemplu: „Retrospective autobiografice” (Rétrospectives autobiographiques). In: România km 0, 1999, 1, nr. 1, p.125-132).

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: